Wednesday, November 7, 2007

Zile treceau....

Ascultand o melodie, m-a cuprins febra incondeierii cuvintelor, un fel de recenzie (prezentare cu caracter critic apreciativ a vietii) a versurilor . Iata ce a iesit:

Trec, nu se opresc. As vrea sa opresc lumea o clipa, sa pot trai intensitatea maxima, o secunda cat o viata, un minut cat un vis, o ora de revelatie, pentru tot ce nu a fost spus sau facut.

Nu pot schimba nimic din trecut, traiesc prezentul, mereu la fel, neschimbator, consecvent in lucruri simple, neintelese ; ma cufund in normalitate si astept contemplarea divina, simtamintele profunde, adevarul suprem. Vreau placerea de a asculta zumzaitul gazelor, frumusetea naturii cu care ma pot contopi, mangaierea verde a ierbii, plescaitul apei, apasarea norilor, arsita soarelui, zambetul lunii, fosnaitul frunzelor, adierea vantului; astept viitorul cu infrigurare, cu nesiguranta, cu groaza ca va semana cu prezentul.

Senectute, o maturitate mult dorita, dar cu ce pret? Cu regretele zilelor aparent apuse, incerc sa mai aprind sentimente care odata traite la intensitatea maxima, nu vor mai fi la fel.

Privind tineretea de sus, vazand-o pe ea, plapanda, cu roseata tineretii in obraji, o iluzie, o naluca, nu o pot atinge cu gandul, cu naivitatea juvenila de mult trecuta, neinteleasa atunci si dorita acum. O vreau acum, fragezimea trupeasca, visatoare, neprihanita, inocenta, vie, pasionala, flacara arzatoare ce-i tasneste din ochii ei profunzi si linistitori.

Ce loc ciudat, discrepanta timpului intareste sau dezbina plenitudinea celor doua fiinte, intalnirea spatiilor, fuziunea lor, inceputul sau sfarsitul iubirii.

Oare asa de greu de suportat este? Fiecare parte a vietii este placuta, tot timpul plin, incarcat de beatitudine.

Amintiri pline de esenta, deconectat in timp, ma afund tot mai adanc in nostalgie cu speranta de a revela imaginea inocenta, melancolica, candida a tineretii.

Regrete, regrete cronofagele regrete; ele ne fac prezentul insuportabil. De ce nu putem sa vedem doar partea idilica a timpului trecut, cu care sa ne umplem de sublima fericire …..

Cu sufletul incarcat, cuprinsa de slabiciune, ma disculp in fata universului ; ma ascund in lumea mea imaginara si nu vreau sa ies decat atunci cand toate temerile vor disparea.